Faptul că unii oameni s-au născut creativi iar alţii nu este un simplu mit. Cu toţii am fost înzestraţi cu abilităţi creative. Orice copil este creativ, dovada stă chiar în jocurile lor inventive.
Ceea ce variază şi ne diferenţiază ca adulţi este gradul de creativitate cu care rămânem din copilărie. Pe măsură ce creştem, abilităţile creative pot fi educate sau suprimate. Din păcate, cel mai adesea, ele sunt suprimate, nu în mod intenţionat, ci indirect, prin intermediul combinaţiei dintre presiunea socială şi temperament.
Abilităţile creative cu care rămânem atunci când devenim adulţi depind de rezultatul interacţiunii dintre experienţe, presiuni sociale şi temperament. Gradul de combinare a acestor forţe ne imprimă un anumit nivel al spiritului critic. Acest spirit critic este cel care ne îngheaţă imaginaţia.
Imaginaţia este prizoniera propriei noastre naturi critice. Persoanele care nu sunt critice cu ele însele sau cu alţii, tind să dezvolte o creativitate vie (activă).
Persoanele care au dificultăţi în generarea de idei noi sau care nu sunt capabile să exerseze o gândire eliberată de înţelepciunea convenţională, tind să bată pasul pe loc, rămânând în urmă. Mintea lor este invadată de prejudecăţi. Aceştia presupun că ideile lor sunt stupide sau nepotrivite, fapt pentru care nici nu le exprimă.
Auto-critica provine din teama de a nu ne face de râs sau dintr-o credinţă rigidă potrivit căreia nu ar trebui să permitem minţii să rătăcească. Lasată să se atrofieze, imaginaţia ajunge în incapacitatea de a fi spontană.
Un pas fundamental al procesului creativ vizează eliberarea minţii. Acesta poate fi realizat prin suspendarea spiritului critic. Nu este deloc uşor, însă este necesar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu